vineri, 27 martie 2015

RECURS, ÎN APĂRAREA IMAGINII PUBLICE



(o altfel de opinie)

Mă adresez acelora care, sub impulsul comenzilor primite sau a lipsei de ocupaţie, au pornit-o în marş spre destinaţii necunoscute. Un marş al denigrării liderilor militari. În ultima perioadă de timp, se consumă multă energie intelectuală pentru a transforma imaginea generalului român, din una istorică, respectabilă, într-o imagine sterilă, iresponsabilă, faţă de capacitatea militară a ţării. Argumentul principal susţinut în dezbaterile neasumate, clevetitoare, este abandonarea rolului de interfaţă între armată şi popor, al generalului român. Lângă acest argument mai sunt adăugate unele elemente dezagreabile, contextuale, ce ţin de cârdăşia istorică a convieţuirii româneşti, sub patronajul politicii dâmboviţene, de clan. În construcţia imaginii actuale a generalului român se pleacă de la următoarea axiomă “ consensul public general atestă adevărul că, politicienii au distrus armata (ca de altfel, toată ţara), din interese politice, dar şi prin fapte de corupţie”. Se precizează că axioma este incompletă deoarece “sunt scoşi din culpă cei care au permis politicienilor să se joace cu apărarea naţiunii cum au vrut şi care n-au mişcat în front” adică, generalii.  În prelungirea raţionamentului axiomatic este descrisă implicarea responsabilă a generalilor străini (din armatele euro-atlantice) în reglementarea raporturilor dintre armată şi politică, dintre armată şi societate. Se precizează că, această implicare responsabilă a generalilor  este hotărâtoare în menţinerea stării morale şi operaţionale a sistemelor de securitate şi apărare.  Sunt desprinse şi două concluzii, în finalul analizei, pe care cititorii ar trebui să le reţină astfel:“degradarea , umilirea Armatei Române şi vulnerabilizarea întregii ţări s-au produs incontestabil pe timpul acestor generali care, aproape întotdeauna, au tăcut” şi “ România şi armata ei au nevoie de generali care să-şi înţeleagă complet rolul şi jurământul militar”.

Pe unele bloguri ale filialelor  au fost cap de afiş materiale incriminatorii la adresa unor generali români, penali.

Iată care este opinia mea, sub formă de recurs, în apărarea imaginii generalului român.

Cel puţin, din punct de vedere raţional şi afectiv, este total deplasat să incriminăm, pe un val de criză,  imaginea publică a unui lider sub comanda căruia ne-am desfăşurat o viaţă activă, mai ales în momentele în care, nu suntem sub impactul relaţiilor de subordonare. O criză generată de alţii ,, din afară, în cârdăşie cu servilismul şi furăciunea unor politicieni, lansaţi în funcţii ministeriale”. Întrebarea este, de ce atunci când eram în activitate am acceptat această situaţie de compromis? Din experienţa personală, vă pot spune că, ori de câte ori, am pledat împotriva abuzurilor lumii politice (au fost nenumarate situaţii când eram în activitate), am suportat singur consecinţele. Acest fenomen nu se petrece în armatele pe care le exemplificaţi. Acolo sunt structuri morale şi sindicale, bine fundamentate, pe care liderii se pot baza.

Nu toţi generalii au dosare penale. Nu toţi generalii sunt lipsiţi de responsabilitate. Nu toţi generalii, tac. Sunt generali care au  partcipat alături de ofiţerii în rezervă la mitingurile iniţiate de SCMD pentru apărarea demnităţii şi onoarei armatei, împotriva dictaturii portocalii. Dacă erau 3 generali, în spatele lor trebuia să fie, cel puţin, 30.000 de sindicalişti. Cu mare greutate, se adunau la filială, 30-40 de susţinători. Ţara gemea de corupţie, pe vremea lui Năstase şi a lui boc. Dacă principiul susţinerii autorităţii generalilor era salvarea ţării de sub dictatura portocalie penală, atunci nu mai trebuiau alte motive temeinice de exprimare a voinţei democratice, pensia tăiată constituind ultimul argument. Numai că pensia a fost soluţionată, în mare parte, iar exprimarea patriotismului şi grijii faţă de dotarea şi operaţionalitatea armatei, au fost cantonate în “indiferenţa de masă”. Al cui punct de vedere să-l exprime un general în faţa politicii? Să preia un material copiat de undeva, fără semnătură şi să-l susţină fără sprijin public?

Profesionalismul indiscutabil al militarilor români merită, cu siguranţă, lideri mai curajoşi care să le apere statutul, demnitatea şi interesele profesionale. Se cunoaşte faptul că, un lider, în afara curajului, trebuie să mai posede în matricea puterii, încă 3 caracteristici: viziune, realism şi etică. În societaţile democratice, la care vă referiţi voi, deontologii absoluţi, aceste patru caracteristici nu aparţin numai liderilor ci, sunt prezente în conştiinţa şi comportamentul de masă al cetăţenilor formând opinia publică, fundamentul de susţinere a interesului public. Interesul public, peste tot în lume, este creşterea prosperităţii cetăţenilor. Ori atunci, când au fost tăiate pensiile şi salariile bugetarilor unde a fost opinia publică?  Absenţa, din societatea civilă, a acestor caracteristici de masă conduce la un raport dezechilibrat între nefuncţional şi funcţional, iar când echilibrul entropic al exprimării sociale se află într-o asemenea stare haotică, distruge complet mecanismele  de formare şi promovare a liderilor. Sau, poate nu aţi auzit de răsturnarea valorilor naţiei? Degeaba încercaţi voi să îndreptaţi vârful cocoşat, de incompetenţă şi corupţie al piramidei sociale, dacă baza piramidei nu are cimentată şi armonizată organizarea structurală. Nu daţi vina pe generali, aceştia  au fost promovaţi dintre voi şi acceptaţi de voi.

Răsturnarea valorilor naţiei este o strategie antiromânească bine orchestrată din exterior şi fraudulos susţinută din interior. Capacitatea de a înţelege fenomenele politice, economice şi sociale precum şi capacitatea de a decide nu sunt calităţi necesare liderilor români pentru că, acestea intră în contradicţie cu interesul clanului politic. Din aceste considerente sunt promovaţi numai acei oameni care cotizează şi sunt cuprinşi de dorinţa fierbinte de a conduce şi a servi politicul. Un asemenea om nu poate deveni lider, nu inspiră încredere, nu este original şi nu poate fi liber. Depinde de cel care-i plăteşte lunar simbria şi-i protejează locul . Prin comanda”denigraţi toţi generalii, înainte marş” nu veţi ajunge nicăieri. Acolo unde intenţionat ne mână alţii, este un tărâm gol, fără speranţă şi fără drum de întoarcere. Vă recomand să meditaţi mai profund asupra alegerii subiectelor de dezbatere publică şi să nu vă daţi atât de des “cu stângul în dreptul” că rămâneţi fără sprijin.

Limitarea derapajelor politicienilor în domeniul apărării, prin intervenţia publică a generalilor este posibilă în acele societăţi în care poporul nu  ar permite unui politician ca  boc să cânte „puşca şi cureaua lată ce pensii nesimţite aveaţi odată”.  Poporul trebuie să ceară, în numele militarilor în rezervă, RESTITUIREA sumelor  tăiate din salariile bugetarilor  şi pensiile militarilor. Poporul trebuie să solicite, prin parlamentari, care a fost  argumentul forte al legii nr.29/2009, în condiţiile în care se fura , din buget, la greu. Care a fost raţiunea suspendării, pe ani de zile, a  unei pensii, pentru limită de vârstă, muncită şi legal obţinută, în condiţiile în care, camarila politică de toate culorile prăduia bugetul de stat, defrişa pădurile şi înstrăina resursele subsolului, ţinând departe de ochii cetăţenilor oneşti, lingourile, tablourile, conturile, firmele penale, nunţile, beizadelele ş.a.m.d ?  Limitarea derapajelor politicienilor penali trebuie efectuată de popor, prin instituţiile sale. Însă poporul este, permanent, la spectacol în faţa televizoarelor. Justiţia poporului se limitează la aplauzele casnice. De ce ar ieşi generalii singuri la luptă cu  politicienii derapaţi moral , politic şi social, dacă poporul îşi protejează aleşii? Astăzi criticaţi generalii iar mâine va veni rândul vostru. Sunt unul dintre generali care încă, muncesc oficial pentru propăşirea patriei. Anul acesta particip la formarea profesională a celei de-a 13 promoţii de economişti. Rămân la expresia uzuală din limba engleză şi spun „in general generally speaking”(în general vorbind, în general), însă, este bine să ştim ce vorbim. Cu salutări de bine,  

Gl.mr.r.prof.univ.dr.Petrişor Mandu

marți, 24 martie 2015

ONOR, POLIŢIEI ROMÂNE




Piatră de hotar între două lumi, evenimentele din 1989 au deschis societăţii româneşti mult dorita schimbare. În mod special, unii „intelectuali”, încă rătăciţi în tranziţie, continuă să privească această schimbare a societăţii româneşti prin fereastra casei, fără să aibă vreo implicare meritorie, în acest sens. Spre deosebire de unii oameni de rând, capabili doar să clevetească asupra unor evenimente şi instituţii, fără să  înţeleagă, pe deplin , rostul lor, aceşti „intelectuali” continuă să arunce în derizoriu, spiritul de sacrificiu, curajul, profesionalismul, puse în slujba camarazilor şi a comunităţii, de către poliţiştii români. Adesea, surprind în comentariile unor abonaţi la denigrare, sintagma”comportament miliţienesc”. Şi, pentru că am avut privilegiul să cooperez cu unele componente ale Administraţiei şi Internelor atât pe "traseul incorect" al istoriei patriei (înainte de 1989) cât şi pe cel "corect" (după 1989) vă pot asigura că, atunci, cât şi acum, poliţia română a avut aceiaşi misiune ”ordinea publică şi siguranţa cetăţenilor şi securitatea naţională”. Am trăit experienţe unice care nu pot fi  deformate de cei care privesc de la fereastră marile schimbări ale societăţii româneşti. În lunile octombrie şi noiembrie 1989, în cadrul instituţiei în care funcţionam, numai de câteva zile, a fost o mare concentrare de forţe miliţieneşti destinate să asigure ordinea publică în Braşov. Am asistat la toate instruirile detaşamentelor şi, de fiecare dată, misiunea era: „Asiguraţi, cu riscul vieţii, protecţia cetăţenilor, nu produceţi sub nicio formă, fapte nedemne de onoarea unui militar”. În acele luni supertensionate, în Braşov nu s-a semnalat niciun incident. Ce s-a întâmplat în Decembrie şi în lunile care au urmat, este o altă poveste. Am încercat prin aceste rânduri să spun că, oamenii care au îmbrăţişat profesii cu vocaţie eroică s-au comportat la fel de resposabil, atât în comunism, cât şi în capitalism. Lumea pe care am creat-o înainte, cât şi acum, este un proces al gândirii noastre. Nu putem să o schimbăm, fără să ne schimbăm gândirea.  Acuzând trecutul, ne acuzăm pe noi, înşine. Profesiile cu vocaţie eroică sunt legate de misiune , prin jurământ. Atunci, la fel ca şi acum, în textul jurământului militar (armată, poliţie, pompieri, SRI, alte servicii) se pot identifica următoarele (în conformitate cu prevederile Legii446/2006)

„.....Jur credinţă patriei mele România, jur să-mi apăr ţara chiar cu preţul vieţii, jur să respect Constituţia, legile ţării şi regulamentele militare”

Moment încărcat de emoţie şi solemnitate, ceremonialul depunerii jurământului militar leagă poliţistul de un domeniu atât de complex cum este cel al ordinii publice şi siguranţei naţionale. Jurământul depus de poliţist insuflă credinţa că, participarea la îndeplinirea acestei misiuni este divină. Pe timpurile "incorecte" ale istoriei patriei, textul jurământului suna cam aşa: „ Jur să respect legile ţării, să execut întocmai ordinele comandantului suprem, cerinţele regulamentelor militare şi ordinele comandanţilor şi şefilor mei, atât în timp de pace cât şi în timp de război. Jur să nu-mi precupeţesc sângele şi viaţa pentru a apăra pământul strămoşesc, independenţa şi suveranitatea petriei, cauza socialismului. Dacă voi călca jurământul meu, să suport pedeapsa aspră a legilor Republicii Socialiste România”. Sunt atât de multe profesii în care numirea în funcţie, implică depunerea unui jurământ. În afara militarilor, judecătorii şi procurorii, politicienii, miniştrii, avocaţii, medicii, cetăţenii care solicită redobândirea cetăţeniei române, etc depun un jurământ însă, din textul acestuia lipseşte sintagma ”jur să-mi apăr ţara, chiar cu preţul vieţii”. Consecinţele nerespectării acestui jurământ sunt deosebit de grave, numai pentru militari. Pentru celelate profesii sunt, după umila mea opinie, simbolice. Militarii (poliţiştii) se află, în permanenţă, în contact direct cu răul social. Un rău care, nemonitorizat şi negestionat prin constrângere poate produce o avalanşă infracţională în urma căreia, toate principiile morale se prăbuşesc. Societatea intră în obscuritate, faptele rele inundă vieţile oamenilor, legea forţei devine suverană, iar onoarea dispare din indexul cotidian. Această pledoarie în favoarea poliţiei române reprezintă un act de responsabilitate socială. În toate instituţiile, inclusiv în cele unde jurământul este obligatoriu, se produc infracţiuni. Numai că, spre poliţie se îndreaptă ura  tuturor infractorilor din România exercitându-se o puternică şi nedreaptă presiune pe imaginea ei publică. Din aceste considerente, având în vedere, câmpul infracţional extins şi posibilităţile limitate ale poliţiei de a  deservi solicitările venite din spaţiul infracţional, se dă impresia unei anumite slăbiciuni. În realitate, prin efortul, sacrificiul şi profesionalismul lor, poliţiştii gestionează corect acest mediu social turbulent, complex şi tot mai ameninţător. Este vina exclusivă a decidenţilor politici că nu asigură toate drepturile necesare îndeplinirii  datoriei de poliţist. Mă refer la drepturile salariale, drepturile de echipament şi mijloacele tehnice necesare anihilării faptelor infracţionale. Acţionând neprotejaţi în acest spaţiu, mulţi poliţişti şi-au pierdut viaţa: victime ale prăbuşirii elicopterelor, ucişi în misiuni de escortare a criminalilor periculoşi, gesturi supreme de salvare de vieţi omeneşti, acidente de circulaţie, victime ale agresiunii fizice, etc. Singurul suport pentru familiile şi urmaşii celor căzuţi la datorie rămâne spiritul de solidaritate şi recunoştinţă al societăţii civile. Iar cei care încă mai blamaţi comportamentul eroic al Poliţiei Române plecaţi de la ferestre şi încercaţi, măcar o zi din viaţa voastră inutilă, să o sacrificaţi pentru binele comun. Poliţiştii români trăiesc cu obligaţia acestui sacrificiu zi, de zi, fapt pentru care mă alătur majorităţii covârşitoare a cetăţenilor României şi prezint cu mândrie, ONORUL POLIŢIEI ROMÂNE, cu ocazie Zilei acesteia, 25 martie 2015.


Cu respectul şi preţuirea dintotdeauna,

Gl.mr.r. prof.univ.dr. Petrişor Mandu

joi, 19 martie 2015

COMUNICATUL PREŞEDINTELUI SCMD MIRCEA DOGARU



Comunicat

Urmare a apelului facut de conducerea SCMD catre doamnele si domnii deputati si senatori, indiferent de culoare politica, Proiectul Legii pensiilor militare de stat, conturat in 2012, finalizat la 12.02.2015, prin contributia a 4 ministri, 10 secretari de stat, reprezentantilor directiilor juridice si financiare din toate structurile sistemului national de aparare, ordine publica si siguranta nationala, precum si ai sindicatelor, a fost asumat de presedintele Comisiei pentru egalitate de sanse din Camera Deputatilor, dl. deputat de Arad, Stefan Petru Dalca si vicepresedintele acestei comisii, dna deputat de Botosani, Liliana Minca. Aducem multumiri pe aceasta cale Filialelor noastre din Arad si Botosani pentru sprijinul acordat acestora in campania electorala din 2012 si solicitam tuturor militarilor si politistilor activi si in rezerva din cele doua judete sa-i sprijine si sa colaboreze cu domniile lor in continuare, pentru ca omul sfinteste locul.

Pe langa un mare numar de deputati, care au semnat initiativa, aceasta a fost asumata si de un numar de senatori de culori politice diferite, la initiativa constantului aparator al militarilor, senatorul patriot Dumitru Pelican, presedintele grupului parlamentar reunit PC-PLR din Senatul Romaniei. Intrucat lista este inca deschisa, o vom afisa in forma finala, ca sa stiti exact cine merita recunostinta noastra.

Cu ocazia inscrierii, liderii Comisiei pentru egalitate de sanse au organizat o conferinta de presa la care au participat ca invitati presedintele SCMD si vicepresedintele cu probleme de media Col (r) Valeriu Pricina.

Raspunzand intrebarilor, am argumentat necesitatea uniformizarii legislative in ceea ce priveste categoria noastra socio-profesionala, politica de genocid dusa impotriva noastra de regimul Boc-Basescu, atacurile manipulatorii ordinare declansate, la limitele razboiului psihologic si imagologic, impotriva noastra si discriminarile la care am fost supusi, incepand cu 2008, si suntem supusi si astazi, cand o incalificabila OUG pe cale de a deveni lege (OUG 95/2014) falsificand grosolan Istoria ii exclude pe militari si pe adolescenti din Legea Recunostintei, pentru evenimentele din decembrie 1989. Daca tot s-a inventat categoria "luptatorilor cu rol decisiv" atunci, acestia nu pot fi decat militarii, fara actiunea carora Traian Basescu s-ar fi ocupat in continuare astazi de blugi, tigari si "Rapirea din serai", achizitionate de la Ali din Amsterdam, iar "marii" politicieni aflati in atentia DNA-ului, ar fi aclamat cu mandrie patriotica si revolutionara realegerea la al 20-lea Congres a "tovarasului" ... Nicu Ceausescu.

S-a subliniat si ca suntem parte integranta a societatii romanesti, cu toate cele bune si cu toate cele rele, avand si noi uscaturile noastre, care ne insulta mai mult sau mai putin anonim pe toate "feisbucurile", speriate ca si-ar putea pierde beneficiile cazute asupra lor ca o pleasca, pentru servilism politic, in conditiile in care camarazi de ai nostri s-au sinucis (cazul mr. Breban Felician din Satu Mare) ca urmare a masurilor represive, si-au dat foc la Cotroceni, acuzand dictatura basista (cazul Lt Col. Petre Morjan), ori au decedat in aceleasi conditii ca regretatul General Mihail Popescu. Dumnezeu sa-i odihneasca pe martiri! Dumnezeu sa-i ierte pe complici, ca nu stiu ce fac!

Solicitam tuturor parlamentarilor Legea care readuce normalitatea in sistemul militar.  Solicitam camarazilor activi si in rezerva din toate structurile sistemului sa-si mobilizeze reprezentantii in Parlament, indiferent de culoare politica, pentru sustinerea prin vot a Proiectului, in forma actuala. In ceea ce ne priveste, vom solicita direct si sub toate formele Premierului Romaniei, sa fie de acord cu acest proiect sustinut de ministrii de resort ai domniei sale, si sa nu mai conditioneze avizul Guvernului de iluziile politicianiste ale propriilor consilieri legate de himerice alegeri. In conditiile in care exista documente oficiale care atesta ca rezervistii mor cate 250 pe luna, este esential ca acesta lege sa apara acum, pentru ca vaduvele noastre sa stie ca sotii lor nu s-au sacrificat degeaba.

Honor et Patria! Vae victis!

PRESEDINTELE SCMD,

Col. (r) dr. Mircea DOGARU


marți, 17 martie 2015

SISTEMUL INFRACŢIONAL DE FRAUDĂ ŞI CORUPŢIE



Puterea politică trebuie autorizată de judecători, recomandată de teologi şi încuviinţată (iubită) de popor. Aceste minime condiţii conferă legitimitate unei organizări politice. Teoretic, sună bine, însă, indiferent de natura ei, orice putere politică validată de popor, după 1989, a produs consecinţe nedorite , pe termen lung. În fiecare program de guvernare au apărut inovaţii brutale (desfiinţarea spitalelor, impozitul forfetar, tăierea salariilor, suspendarea pensiilor, etc) ce au produs modificări substanţiale în viaţa poporului român şi au fracturat societatea civilă în funcţie de intensitatea vrajbei dintre partidele rivale. Numai la nivel propagandistic, s-a vorbit  despre  necesitatea respectului social-global, inflexibil faţă de dreptate. În realitate, prin fracturarea opiniei colective şi a interesului public, conştiinţa socială a devenit tot mai vulnerabilă şi  a evadat din sfera libertăţii absolute, cuibărindu-se  în sfera aservirii totale, faţă de putere. Încă din start, prin FSN, s-au dat comenzile şi s-au creat condiţiile pentru înlăturarea experţilor ( profesioniştilor) din aparatul de stat şi promovarea camarilei propagandistice de gaşcă ( de partide nu poate fi vorba), indivizi formaţi pe strategii de influenţare a opiniei publice şi nu pe probleme tehnice , reformatoare. Astfel, în funcţie de interesul găştii spăgare de partid, instituţiile statului au fost căpuşate, pe timpul ultimelor două decenii şi jumătate, cu anumiţi indivizi care au fundamentat, prin acţiune şi comportament, modelul oligarhic corupt al administraţiei . Acest grup infracţional restrâns, asimilat prin  sintagma  „Sistemul Infracţional de Fraudă şi Corupţie” a destructurat democraţia autentică, a obstrucţionat actul politic în exercitarea puterii, au intimidat şi dezactivat permanent, voinţa justiţiarilor loiali statului de drept. În loc să garanteze cu onoarea, reputaţia şi existenţa sa asupra valorii persoanei pe care o desemnează pe listă, partidele au alcătuit, adesea, o reţea politică de protecţie în jurul acestor indivizi periculoşi.  Poporul român a aşteptat 25 de ani ca statul, componenta principală a sistemului politic românesc, să dezvolte instituţii capabile să îndeplinească funcţiile sale.  Constatăm, numai din ultimile şase luni, cum unele instituţii menite să îndeplinească aceste funcţii, au devenit adevărate paradisuri infracţionale pentru acei politicieni corupţi. L-a întrebat cineva pe şeful demisionar al ANI, acest personaj sinistru, cu ce zestre politică, profesională şi acţională a venit pe funcţia respectivă? Cine l-a numit şi cine l-a recomandat pentru această funcţie, trebuie să raspundă, public. Îmi pare nespus de rău că ziariştii bulgari nu au reuşit să „ia lumină” de la acest „demiurg al integrităţii”. Ce rusine!  Se cunoaşte faptul că, în totalitate, componentele de bază ale vieţii cetăţenilor se satisfac  prin exercitarea funcţiilor statului, de la cea economică la cea ecologică. Acţiunile din ultima perioadă a  intituţiilor abilitate să înfăptuiască actul de justiţie şi să repună statul în parametrii săi fireşti au demonstrat că, în mai toate funcţiile importante au fost promovate persoane care au răsturnat valorile şi principiile statului de drept. Atât la Braşov, cât şi în  multe alte  zone ale României, buba corupţiei unei elite spăgare, s-a spart. Acţiunile DNA produc, zilnic, mutaţii profunde atât în comportamentul infractorilor politici cât şi în atitudinea cetăţenilor. Baronii locali, precum şi reţelele lor clientelare care au jefuit fără scrupule şi fără limite bunurile comunităţilor şi forţa de muncă, adunând profituri considerabile, încep să evalueze atât trecutul cât şi viitorul lor, ca pe o fatalitate. Sub patronajul infractorilor politici, românii au mers numai cu capul în jos. Pierduţi  şi sărăciţi, nu sunt în stare să mai identifice  cauze profunde în jurul  cărora  să se asocieze, să se respecte reciproc, să se suporte. Protejată atât instituţional dar şi social, frauda şi corupţia  au destructurat relaţiile dintre noi producând o nedorită şi periculoasă schizmă în plan politic, economic, cultural şi spiritual. In ultimii ani am încercat, prin studii repetate, să-mi formez o imagine cuprinzătoare asupra crizei morale prin care trecem noi, toţi. O criză ce produce atâtea  suferinţe, griji, conflicte şi tragedii. Am devenit un popor încercuit de fraudă şi corupţie. În loc să reacţionăm civic, ne ploconim şi lăsăm democraţia să bată la uşă. Muncim aproape degeaba, iar din salarii şi pensii nu se poate trăi. Pentru unii, afectaţi de bătrâneţe şi boli, viaţa nu mai este obligatorie. Am devenit atât de uşor de înfrânt. Simţim tot mai puternic gustul „binefăcător” al sclaviei moderne şi repetăm , la infinit , că „firea noastră nu se poate schimba”. Cine mai ştie, poate am păcătuit într-o altă viaţă?  Trebuie să ne hotărâm, până nu este prea târziu: ori respectăm normele morale şi traiul nostru poate deveni mai puţin penibil, mai uşor suportabil sau, rămânem tributari dogmei că, „natura intimă a românilor  nu se va schimba niciodată” şi atunci, lucrurile cele mai absurde vor fi posibile. Am fost toată viaţa un războinic, la propriu. În lucrarea sa „Tales of Power”, Carlos Castaneda descrie ucenicia sa de războinic, prin diverse întâlniri cu ştiinţa. „Războinicul este un om de cunoaştere care încearcă să fie fără pată, în proprii săi ochi. Este un om care merge dincolo de propriile limite şi, prin puterea sa personală reuşeşte să săvârşească toate isprăvile cu care se mândresc ALŢII.” Eu completez şi spun: a fi războinic este experienţa experienţelor. Ce păcat este că, un războinic se află în mâinile puterii, uneori corupte, rămânându-i singura libertate aceea  DE A ALEGE O VIAŢĂ FĂRĂ PATĂ”. Aţi auzit, băsescule, bocule, georgescule, blejnarule, cocoşule, vanghelie, fenechiule, chiuariule miroane, gigele, diaconescule ,davide, eleno, radule s.a.m.d. ? Tot sistemul vostru corupt a prigonit pe singurii care au mers întotdeauna, dincolo de propriile limite – MILITARII din toate structurile de apărare.  Ai auzit şi dumneata , Dobriţoiule? Cam mult prea repede ai uitat marile probleme ale militarilor. Vezi, că nu prea au bani, nici pentru haine. Alarmează Comisia de Apărare să intre intre în funcţiune că, poate mâine, „bubuie tunul” la frontiere.



Cu respect pentru toţi , amici şi adversari



Gl.mr.r. prof.univ.dr. Petrişor Mandu

miercuri, 4 martie 2015

POLITICA DE CLAN - ÎN ZEGHE



Discursul politic, mai ales în campaniile electorale, utilizează, în mod abuziv termenul de „clan”, în sens peiorativ pentru a desemna grupuri organizate în jurul unui lider, membru al lumii interlope, care promovează violenţa prin ameninţări, jafuri şi crime. Din multitudinea definiţiilor prezente în diferite dicţionare „clanul este o comunitate umană din orânduirea primitivă compusă din indivizi uniţi prin legături de rudenie”. Termenul a fost utilizat iniţial, pentru a defini structurile mafiote organizate pe principiul rudeniei. În limbajul politic clanul se referă la acele reţele complexe, formal – informale din anumite zone ale administraţiei, Parlament, coaliţia guvernamentală. Se vorbeşte despre clanuri şi în structurile partidelor, în care sunt identificate acele grupuri de interese, la nivelul judeţelor, care se impun în deciziile importante ale partidelor. Lupta dintre găştile de cartier este uneori prezentată ca fiind o confruntare între clanuri. În România, primită în urmă cu 10 ani în cluburile selecte ale Occidentului, N.A.T.O. şi U.E., răfuielile dintre clanuri precum şi manifestările nestingherite ale  acestora în spaţiul public, continuă să pună în balanţă imaginea statului de drept. În timp ce sesizăm tot mai multe rateuri ale democraţiei, clanurile de toate felurile trăiesc în prosperitate şi caută să speculeze lipsa de autoritate a instituţiilor în avantajul lor. Perioada electorală este o bună ocazie pentru relansarea afacerilor de clan sub masca unor instrumente democratice autentice. Multe elemente din logistica electorală sunt acoperite financiar de clanurile locale ce sunt serios „activizate” în procesul  democratic - alegerile. O serie de bişniţari şi borfaşi, oameni de mâna a doua, proprietari ai unor locaţii dubioase, escroci şi tupeişti sunt implicaţi în cazarea, hrănirea şi distracţia unor „aleşi”.
Au existat şi vor mai exista multe dezbateri politice, comentarii şi opinii cu privire la instrumentele democratice cele mai adecvate prin care poporul român îşi poate alege conducerea politico-administrativă. Orice instrument democratic poate fi utilizat atât pentru realizarea dezideratelor comunitare dar şi pentru îndeplinirea obiectivelor obscure ale unei grupări politice. Principalele interese comunitare care vizează sistemul politic actual ar putea fi înlăturarea incompetenţei politice şi eradicarea corupţiei, electoratul având un instrument democratic eficient, alegerile democratice. Problema care se pune este: „poate societatea civilă să producă "reparaţii capitale" clasei politice?” Evident că, nu. Din patru, în patru ani, un electorat, în mare parte manipulat, „merge la urne ca oaia la strungă”. Putregaiul politicii româneşti este atât de endemic încât, instituţiile internaţionale au fost obligate să intervină prompt şi să încerce o reparaţie a „oglinzi sparte” a statului de drept. Aşa se face că profitorii politicii de clan s-au aşezat, la rând, pentru ocuparea unui binemeritat loc  pe "podiumului modei, în zeghe". Au fost printre noi,  jefuind interesul public, fluturând steagul sclaviei moderne şi profanând spiritul de dreptate. Politica în zeghe a furat aproape tot. A furat, inclusiv, speranţa. Au fost ani şi zeci de ani, în care se produceau angajări în administraţia publică, de la femeia de serviciu din şcoli şi pieţe, până la  şefia înaltelor instituţii ale administraţiei locale, numai sub semnătura şefului de partid. Aşa au fost promovaţi în funcţii locale importante, indivizii ciudaţi alcătuiţi   din 75% euro şi 25% plecăciuni. Unii dintre ei poartă zeghe iar, altora, le zornăie cătuşele . Cu toate acţiunile îndrăzneţe ale instituţiilor justiţiare, lucrurile se mişcă greoi, sub povara unei moşteniri juridice complexe. Liderii şi clanurile lor mafiote sunt în mare panică. În spatele lor aleargă adevărul, un adevăr  divin, ce nu iartă pe nimeni. Societatea civilă continuă să se hrănească cu spectacole ieftine pierzând esenţa şi rolul ei. Niciodată, în cei 25 de ani, nu a dat un avertisment serios clasei politice în vederea reformării. Sub paravanul baronilor locali (ce constituie cureaua de transmisie între polii sociali, între culmile bunăstării şi abisurile mizeriei - citez pe  Adrian Severin) clasa ciocoiască a societăţii şi-a făcut de cap, într-o vastă şi întortochiată reţea clientelară. Politicienii îmbuibaţi au produs multă dezamăgire şi au poluat mediul social cu mârlani, hoţi şi impostori 
( acesta a fost tema întâlnirii subsemnatului, cu domnul Victor Viorel Ponta, de acum trei ani). Abia acum, cu ajutorul divin, „ne dăm corigenţele” la corupţie. Poate, acum, în ultimul ceas, societatea civilă va participa la ecologizarea morală a mediului social. Numai astfel, tinerii eminenţi vor rămâne în ţară, românii care culeg căpşunile altora le vor culege pe ale lor, „oamenii de casă” din Italia vor deveni stăpâni , la ei, acasă iar pensionarii vor fi scutiţi, de acest trai penibil. Numai astfel, politica va deveni o activitate necesară vieţii sociale, un suport esenţial pentru orice fiinţă umană, pentru existenţa ei liberă şi demnă. Numai astfel, politica va vindeca bolile sărăciei, neputinţei, mediocrităţii şi corupţiei, va fi privilegiul defavorizaţilor. Politica trebuie să devină instrumentul societăţii civile prin care ne menţinem verticalitatea umană şi certificatul de naţiune europeană. Să ne ajute Dumnezeu! Despre SCMD şi intenţia de unitate , prin respect, toleranţă şi cooperare, voi reveni.

Gl.mr.r. prof.univ.dr.Petrişor Mandu

duminică, 1 martie 2015

ANOTIMPUL RENAŞTERII, FRUMUSEŢII ŞI AL ÎNCREDERII

“Niciodată sa nu tai un copac în timpul iernii. Niciodată sa nu iei o decizie negativă in timpul josnic. Niciodată sa nu iei cele mai importante decizii ale tale cand eşti în cea mai proasta stare de dispoziţie. Asteaptă. Ai rabdare. Furtuna va trece. Primavara va veni. “ (Robert Schuller)”

Dragi camarazi,

Primăvara, anotimpul renaşterii şi al inspiraţiei, cu magia şi farmecul său, este cel mai bun prilej pentru a le reaminti fiinţelor dragi nouă, femeile că, gândurile noastre bune se îndreaptă spre ele şi că le purtăm mereu, cu noi. Prin acest mesaj, doresc să imi exprim recunoştinţa pentru aceste  fiinţe ce, în fiecare zi, ne dăruiesc dragostea şi bucuria de a trăi. Femeile trăiesc permanent,  cu primăvara în suflet. Când apostolul Petru vorbeşte despre femei, numindu-le ,, vase mai slabe “ (1 Petru 3:7 ), nu se referă la capacitatea lor intelectuală, cum cred foarte mulţi, ci la sensibilitatea lor, la faptul că ele sunt mai emoţionale, pun toate lucrurile la suflet, mult mai repede decât bărbaţii. De aceea, ei sunt sfătuiţi de apostol, în acelaşi verset, să fie înţelepţi cu ele, să le cinstească şi să le apere.Din aceste motive este un mare păcat să faci o femeie să plângă, prin lacrimile ei, plânge şi Dumnezeu. 

Femeia se naşte din sânge nobil, nobleţe care se găseşte chiar în cuvintele lui Dumnezeu din Genesa, odată cu crearea primilor oameni

 “ Să facem om  după chipul Nostru , după  asemănarea Noastră”. Bărbatul îşi găseşte un sens în viaţă când  munca şi investiţia lui se transmit, la urmaşi. Unui bărbat îi trebuie 3 vieţi pentru a compensa  dragostea şi sacrificiul unei femei. Demnitatea, libertatea, respectul şi liniştea unei femei sunt profetice, ele trebuie apărate, chiar cu preţul vieţii. Bărbaţii care dispreţuiesc aceste daruri nu vor cunoaşte adevarata nobleţe sufletească. Îndemnul meu este “să faceţi din anotimpul renaşterii, frumuseţii şi al încrederii – Primăvara, un moment prielnic pentru a o proclama Regină, nu numai pentru zilele de 1 şi 8 Martie, ci pentru întreaga voastră existenţă. Să priviţi, cu dragoste la ele şi să le spuneţi, în fiecare seară, “ Te iubesc Regina mea!” LA MULŢI ANI, să aveţi întotdeauna, Primăvara în suflet!

 

vineri, 20 februarie 2015

LECŢIA DE DEMNITATE- un firav drept la replică



 
De-a lungul ultimilor ani, m-am întrebat, adesea, dacă conştiinţa mea ştie întotdeauna, ce e mai bine, pentru mine. De câte ori am ascultat-o, am avut un câştig spiritual. Fiind un mic element din alcătuirea naturii, am trăit momente de dispoziţie sau indispoziţie, dar nu am încercat vreodată, să merg în contradicţie cu mine însumi. Sunt conştient de faptul că, trăiesc într-o societate, în care, cuvintele nu exprimă permanent adevărul iar, uneori, acestea pot fi murdare, pot răni inimile oamenilor. Cu toate acestea, autorii lor lasă impresia unor tipologii umane „impecabile”. Înţeleg destul de bine că, unii oameni trăiesc din orgoliu şi atunci devin lacomi, agresivi şi se plasează într-o neânţeleasă şi absurdă competiţie. În căutare de aplauze şi ovaţii puternice, aruncă în stânga şi-n dreapta pachete de injurii care îi fac să se simtă extraordinari. Într-o societate atât de lunecoasă, ca aceasta, mulţi se plictisesc de moarte şi, în lipsă de altceva, dau vina pe toţi ceilalţi pentru stările lor instabile emoţional. Fiind prof. dr. de economie am studiat, în esenţă, motivele pentru care, economia de piaţă are nevoie de oameni, din ce în ce mai disperaţi, dispuşi să-şi vândă sufletul pentru bani. Banii, din cele mai vechi timpuri, au generat omenirea şi oamenii, iar nouă, rezerviştilor, ne-au creat uriaşe crevase în spiritul deontologic de corp. Pentru bani, fie ca este soldă, salariu, pensie, ajutor social, oamenii îşi vând cel mai de preţ dar de la Dumnezeu, puritatea sufletească, camaraderia, liniştea şi timpul. Pentru unii, banii reprezintă esenţa vieţii de parcă, organismul uman ar fi alcătuit din 75% euro şi 25% apă. Recunosc faptul că, scriu din inimă şi din plăcere. Această determinare nu-mi permite să etichetez pe nimeni, fie că-mi este amic sau adversar. Scriu destul de liber şi fac acest lucru pentru a vă inspira gânduri libere, neâncorsetate în cutume egoiste. Dacă îmi tastaţi cuvintele, în logica lor, veţi sesiza dorinţa mea de a rămâne camarazi şi de a vă crea stări pozitive. Revenind la conştiinţe şi vorbe, nu am înţeles suficient, supărarea camaradului de la Constanţa, pe unii colonei şi generali. În ultimele două postări pe site-ul respectiv am încercat să înţeleg trăirile unui om care nu apreciază deontologia unor colonei şi, mai ales, a unor generali. Multe etichetări îmi scapă în afara conştiinţei şi imi este greu să le şi scriu: „bârfă abjectă de provincie, sunteţi nişte imbecili, spălaţi pe creiere, manipulaţi, fripturişti, mitici ai armatei, specimene (generali şi colonei), oameni şterşi din sistem, zaţul de pe cafea, etc”. Este bineştiut că, urâţenia zilelor noastre este produsă de faptul că, trebuie să ne coborâm până la limitele unui individ. Cu toate acestea, într-o lume plină de ură şi furie (împotriva unor colonei şi generali care nu sunt membri ai SCMD), trebuie să îndrăznim să credem, să visăm şi să sperăm în spiritul de camaraderie. Disciplina şi regulile noastre însuşite timp de 40 de ani, m-au ajutat să nu mai urăsc pe nimeni, să nu am duşmani ci adversari, ce trebuie respectaţi. Sfatul meu domnule Comandor rz. este :”Dacă aveţi mintea prea încărcată şi simţurile prea aglomerate de ură pe generali, luaţi o coală de hârtie albă şi scrieţi tot ce vă apasă. Dacă însă este vorba de un haos interior daţi-i formă umană şi  eliberaţi-vă de gândurile rele. Orice stres pe care-l resimţiţi şi orice tensiune care vă încordează muşchii vorbirii sunt produse  de pretenţiile prea înalte pe care, orgoliul dumneavoastră nu le poate controla. Vă adresez rugămintea de a-mi face o favoare şi a vă cere scuze camarazilor vizaţi de aceste cuvinte nepotrivite. Dacă nu acum, sunt convins că, într-un viitor apropiat veţi dărui mai multă înţelegere şi toleranţă, la schimb. Cătălin Manea, un necunoscut spune: „Trăieşti ceea ce provoci, primeşti ceea ce oferi, atragi ceea ce emani”.

Viaţa rămâne o glumă proastă, făcută bine. Depinde cum priveşti lucrurile. Eu prefer să le privesc întotdeauna ca un nou început. Am strigat şi eu, la fiecare miting, „Jos Băsescu”. Însă, atunci când a plecat de la Cotroceni am scris , din respect , pentru Comandantul Suprem,  „Bun cart înainte - comandante”. Acesta se pare că este pragul limită, dintre ură şi demnitate.



Gl.mr.prof.univ.dr. Petrişor Mandu